Linişte deplină, refugiat printre amintiri

 
           Stau pe patul meu, ascultând gălăgia de afară, cu gândul la tine. Îmi imaginez că te văd lângă mine, iar o stare de bine îmi „acoperă” sufletul trist, ca un zid protector.
În mintea mea, te văd cum mă priveşti duios, lăsându-mă uşor cu capul pe umărul tău. Ploaia de afară, în „cântecul” ei lin se coboară pe pământul însetat, potolind arşiţa greu de îndurat. 
           Un dor nebun m-a cuprins dintr-o dată... Mi-e dor să te strâng în brațe, mi-e dor să ne mai sărutăm, mi-e dor... mă iubeşti şi să-mi spui că mă doreşti în viața ta. Asemenea zile, senine, au fost cândva, le-am trăit... acum au devenit simple amintiri, de parcă au fost ieri. Ce trece timpul... Parcă ieri ne-am cunoscut, parcă ieri ne-am plimbat prin Braşov, Gent si Knokke, parcă ieri... ne-am iubit.
           E seară. Soarele se retrage spre „odihnă”, lăsând Luna şi stelele să „împodobească” cerul întunecat, făcându-l mai frumos şi mai îmbietor, pentru o plimbare romantică sau pentru a medita şi a cugeta la viața şi trăirile tale.
           Pe viitor oare ce va mai fi? Ce se va mai întâmpla cu mine, cu viaţa mea? Te voi mai reîntâlni? Iar dacă ne vom mai întâlni, ne vom îmbrăţişa cu aceleaşi sentimente? Asta nu ştiu! Viaţa, ea însăşi, este o surpriză. Până atunci, eu îmi văd de ale mele şi mă reîntorc în trecut, cu sufletul şi cu gândul, ori de câte ori mi-e dor de tine, de noi doi. Te iubesc, mult prea mult! Şi sper să te mai revăd şi să-ţi arăt cât de mult te doresc şi ce mult însemni tu pentru mine. Eşti singura fiinţă lângă care, eu, m-am simţit împlinit, dorit, iubit, ocrotit şi... fără stres.
           Pentru prima dată, m-am simţit relaxat, pentru prima dată nu m-am simţit ca pe vremuri. Tu ai fost vinovat, că mai făcut fericit. O vină, care merită s-o mai ai incă o dată.
           După ce ne-am despărţit, pentru mine, totul s-a prăbuşit. Lumea mea dispăruse... Un întuneric şi o înstrăinare îmi cuprinsese tot trupul şi tot sufletul meu. M-ai lăsat singur să îmbrăţişez, doar lacrimile şi amintirile cu noi doi. Doar atât, nimic mai mult. Ai plecat pe alt drum, iar eu am rămas pe loc neştiind pe ce drum să apuc. În planurile tale, eu nu fac parte, nu am loc, ci doar alţi băieţi pe care, tu îi iubeşti. Nu mi-ai zis, dar nici nu vrei să recunoşti. Vei pleca în altă ţară. Acolo te vei întâlni cu acele persoane, pe care tu le vei accepta în viaţa şi inima ta. Eu am fost dat la o parte. Dar, sper că în viitor, tu să-ţi dai seama, cât de mult, eu, te iubesc şi cât de important ai fost, tu pentru inima mea. Mai sper, să vezi şi să simţi cât de mult ai pierdut şi cine te apreciază şi-ţi vrea binele mai mult... eu sau ei? Asta vei vedea, dar nu acum. Nu-ţi vei da seama cât de mult m-ai ranit, decat atunci, când vei trece şi tu prin clipele pe care eu le-am trăit şi încă le trăiesc. Te iubesc omul sufletului meu! Eşti tot ce mi-am dorit de viaţă!
Cu respect al tău băiat Costin. 
 

Gânduri negative

 
 
           Vreau să adorm şi să visez. Dar tu eşti departe de mine, unde nu ştiu. Ce faci la ora asta, cu cine eşti şi ce faci? De ce gânduri negre îmi dau târcoale? Te voi avea în viaţa mea sau mă voi amăgi, ca o floare în deşert, care vede nori cu ploaie, la mare îndepartare, dar niciodată nu ajung la ea, să-i picure ,,viaţă'’ şi să-i potolească setea?
           De ce nu te pot avea numai al meu şi să fim aşa cum îmi doresc?
           Aş vrea să adulmec mirosul florilor de primăvară şi să simt că trăiesc fericirea, alături de tine. Dar nu simt nimic... decât povara gândurilor triste şi amăgirea ce doare. 
           Cum să fac, să am ceea ce-mi doresc? Mi-e dor să te privesc, aşa cum te priveam cândva. Mi-e dor să mă priveşti, aşa cum numai tu ştii cum... mi-e dor să ne privim cu drag, unul la celălalt şi să ne dorim reciproc...
           Viaţa este un vis pe care-l simt şi cu trupul, nu doar cu sufletul. Un vis amar...

Amintiri... prin mintea mea

 
 
           Îmi aduc aminte, când, tu ai venit la mine. Îmi amintesc, clipele, când noi doi, ne-am cunoscut pentru prima dată. Aveam emoţii... A doua zi, ne-am întâlnit din nou. Am vorbit, ne-am plimbat şi am fost fericit, că în sfârşit ma plimb şi eu cu cineva. Am dormit în braţele tale, m-am trezit, în aceleaşi braţe, în timp ce mă sărutai. 
           Timpul a trecut. Acum tu eşti în ţara ta, departe de mine, iar sufletul meu tânjeşte după sărutări de noapte bună... Mi-e dor să nu mă mai simt singur... Mi-e dor să te am aproape de sufletul şi inima mea. 
           Aşa este viaţa noastră a tuturor. Te bucuri de clipele frumoase, care din păcate, trec prea repede. 
           Dacă aş putea, m-aş muta definitiv în ,,lumea mea’’ , unde am parte de tot ceea ce-mi doresc: De TINE! Dar nu pot...
           De dorul tău am ieşit câteva ore afară. M-am dus în pădure, unde liniştea şi ciripitul păsărelelor, îmi calma sufletul, ce se lupta cu gânduri negre. Amintirile veneau, tainic, prin faţa ochilor mei, ca un film de cinema. 
           Chipul tău dulce şi vesel, îmi dădea noi puteri să visez şi să merg mai departe. Sufletul meu se simţea mai bine după atâta luptă cu gânduri ce mă tulbura fără oprire. Eram obosit. 
           Am plecat. Paşii mei, deşi duceau spre casă, vroiam, ca paşii mei, sa ducă spre tine.
           Am ajuns să am depresii. Dorul de tine, mă înnebuneşte! Mă lupt cu depresiile şi cu tot ce vrea să-mi facă rău. Da, am găsit câteva modalităţi, de a lupta cu depresia... 
           1.Te înarmezi cu răbdare şi lupţi până la capăt, pentru viaţa ta.
           2. Dacă ai amici, e bine să te întâlneşti cu ei şi să discutaţi despre problema ta, cu ei. 
           3. Nu ai amici, nu ai cu cine vorbi? Atunci un apel la 0800801200, te poate scăpa de criza depresiei. Eu am apelat, la acest număr, unde am vorbit cu persoana respectivă, despre problema ce mă frământa. Am vorbit o oră şi ceva. Este foarte important să vorbeşti cu cineva.
           4. Un psiholog sau psihiatru este foarte bun, în cazuri de nelinişte sufletească.
           5. În cazul meu, dacă aş fii cu persoana iubită, la bine şi la greu, sincer nu ştiu ce depresii aş mai avea. Mai ales să mă iubească cu adevărat.
           6. Vino tu, cu idea ta. Ce altcineva mai poti face, când eşti în depresii?
           Boala aceasta este foarte grea. Ca şi singurătatea şi aşteptarea. Aceste două ,,boli’’ ca să zic aşa, sunt ,,cancerul’’ sufletului. Două ,,boli’’ ce macina sufletul, pe dinăuntrul. 
           Când eşti într-o depresie puternică, nu căuta alinarea, prin comentariile de pe reţelele de socializare. Nu te pot ajuta în lupta cu gândurile care mai negre, care mai îndrăzneţe. Trebuie să cauţi ajutor. Ajutorul există. Trebuie doar să-l cerem. 
           Nu ştiu eu cât mai pot să lupt. Eu, personal, mă simt slăbit sufleteşte.
           Dar totuşi sper, să trec peste tot şi să trăiesc până la capăt.
           Aştept comentariile tale, bune sau rele...

Lacrimi şi dor

 

           O lacrimă ce doare, se lasă pe obraz, făcându-mi inima grea şi obosită de atâta dor. Mă refugiez în imaginaţii şi te văd pe tine, cum mă priveşti cu atâta drag... Îmi doresc şi în realitate să se întâmple la fel. Dar din păcate, tu eşti atât de departe, încât sufletul meu, se răneşte cu fiecare secundă şi fiecare ora şi zi, ce trece în defavoarea mea. Clipele în singurătate sunt grele ca un plumb ce se apasă pe viaţa mea firavă şi tristă. 
           Mi-e dor de privirea şi mângâierea ta. Nu am unde să mă duc, să te caut. Dar, mă plimb pe acele drumuri, unde noi doi ne-am plimbat, cândva, împreună. Atunci arde sufletul meu cel mai intens... de dorul tău.

Lacrimi şi amintiri

 
           Amintirile rămân în sufletul meu. Tot ce-am trăit, devine un vis, la care m-aş întoarce, pentru totdeauna... să resimt, să retrăiesc tot ce-am trăit cândva, alături de tine. Aş şterge clipele triste, lăsând ,,curate'' clipele frumoase, unde noi doi am petrecut împreună. Neîncetat te-aş săruta şi aş privi în ochii tăi frumoşi, care mi-au schimbat viaţa şi gândirea. 
           Fără tine, clipele nu sunt frumoase. Nu pot să simt primăvara, nu mă pot bucura de ciripitul păsărelelor şi nici de iarba şi florile, care răsar şi vestesc VIAŢA şi frumusetea NATURII. 
          Dacă tu ai fi fost lângă mine mereu, cum ar fi fost viaţa mea? De ce nu avem parte de ceea ce ne dorim? De ce nu trăim acele clipe minunate după care tânjim şi oftăm? De ce unele dorinţe rămân la stadiu de vis şi niciodată nu se transformă în realitate?
          Nu e de ajuns că sufăr din iubire. Mai am parte şi de discriminare. Sunt de multe ori, dat la o parte, de tinerii din generaţia mea. Nu am cu cine să mă plimb, nu am cu cine să discut faţă în faţă. În oraşul unde locuiesc, nimeni nu vrea să discute cu mine. Dar nici eu nu insist. De multe ori, mă plimb singur, cu mp3 player şi căşti, ca să ascult muzica şi să mă refugiez în lumea mea de vis, unde am parte de ceea ce-mi doresc. 
           Noapte bună oameni. Noapte bună iubire scumpă şi departe de mine. Mă gândesc la tine foarte mult.

Departe de tine

 
           Mi-e dor să te revăd lângă mine. Simt că sufletul meu se topeşte de al tău dor. Gânduri negre mă învăluie sub acoperământul lor, insuportabil... De ce simt că nu sunt atât de important pentru tine? Ce să fac, ca tu să mă poţi iubi? Tot ce-am trăit cu tine, am trait intens şi mi-a plăcut să mă simt bine alături de tine. Nimic altceva nu mai conta pentru sufletul meu. Tu erai un întreg, un univers, de unde nu-mi lipseşte nimic... şi nici nu mai doresc altceva, de la viaţă.
 

Depedent de tine

 
           Mă gândesc tot timpul la tine. Mi-e dor să te simt aproape de mine sufleteşte şi trupeşte. De ce nu pot să fiu aproape de tine, mai ales când am nevoie de o îmbrăţişare şi un sărut? Unde este vina mea, de nu putem fii împreună? Chiar dacă, noi doi, nu vom fii împreună, eu tot pe tine te voi iubi. De ce ne rănim unii pe alţii, când de fapt vrem cu toţii iubire? Îmi pun întrebări la care nu răspunde nimeni. De fapt, nu poate să răspundă nimeni. 
           Ascult o melodie şi mă gândesc la viitor. Parcă stă timpul în loc. Nu ştiu ce va mai fii cu viaţa mea. Cât voi trăi şi dacă voi fi alături de tine. Dar îmi doresc să fac ceva bun, cu viaţa mea. O să-ţi demontrez, iubirea mea, că pot să fiu şi eu cineva. O să ajung cineva la acelaşi nivel cu tine. Voi călători în lumea întreagă. Paşii mei vor duce şi spre oraşul şi ţara ta. De ce nu, voi face un documentar, de amator, cu tot ceea ce trăiesc şi pe unde voi călătorii. 
          Vreau linişte în sufletul meu. Dar te doresc şi pe tine în viaţa mea. Depinde de tine, cât de mult poţi să dăruieşti iubire.

Mă gândesc la tine...

 
           Astăzi, am vorbit cu tine, la telefon. Mi-ai spun câteva cuvinte, care m-au durut. Şi încă mă dor... Acum, nu ştiu unde eşti. Oare, te mai gândeşti la mine? Oare, ne vom reîntâlni vreodată? Mi-e dor de tine... Simt că nu mai rezist în singurătate. Aşteptarea şi singurătatea sunt ,,cancerul’’ sufletului. Îl macina pe dinăuntrul şi-i provoacă dureri de nesuportat. 
           Ai spus, că, tot ce mi-ai zis, a fost doar o glumă. Nu ştiu ce să mai cred. 
           Mă simt neimportant şi neiubit. Nu vreau pe nimeni altcineva, în viaţa mea, decât pe tine.
           Acum ascult o melodie tristă, aşa cum este şi inima mea. Îmi imaginez, că sunt cu tine. Mă văd, alături de braţul tău, plimbându-ne în miez de noapte, furându-mi câte un sărut, din când în când. Nu mai am speranţe. Sufletul meu e prăbuşit sub negura nopţii, iar gândurile mele sunt purtate, până dincolo, de graniţa realităţii, unde e, de fapt, lumea mea imaginară. Numai aşa, mă mai pot vedea cu tine. Deşi nu te simt lângă mine, aşa cum îmi doresc. 
           Mă voi pune în pat. Dar mai întâi, voi stinge lumina. Se va face întuneric în camera mea, aşa cum este şi-n mintea mea. Pe întuneric, vor apărea toate clipele trăite împreună, iar sufletul meu, va plânge sub povara grea a singurătăţii... 

Dorul de tine...

 
           Au trecut câteva săptămâni bune, de când tu ai plecat, în ţara ta. Sufletul meu trist, este ,,îngenuncheat’’ , de povara lacrimilor şi chinuit de amintiri, ce nu le mai pot savura în realitate. Inima mea se macină şi arde de dorul tău. Simt că înnebunesc!!! Te am în suflet şi nu pot uita, mângâierile tale, ce ma linişteau şi-mi dădeau speranţe, că noi doi, vom fii împreuna până la capăt.
           Când stau în camera, lipsită de gălăgie, ca să zic aşa, mă cuprinde un dor nebun de săruturile tale şi de privirea ta, încât, ies afară să mă plimb, că altfel simt că explodez de durere.
           Nopţile sunt cele mai grele din viaţa mea, de când tu ai plecat de lângă mine. Adorm... iar după câteva ore de somn, brusc mă trezesc... Nu mai rezist fără tine.
           Cât de mult îmi doresc, sa fim iar împreună, dar pentru totdeauna...
           Mi-e dor să refac, acele drumuri, pe unde paşii noştri au călcat cândva... Mi-e dor de plimbările în doi... Mi-e dor de tine... Am obosit... Vino înapoi, dacă mă iubeşti cu adevărat! Nu pot trăi fără tine!

Gânduri şi amintiri

 
           Îmi aduc aminte, când noi doi ne plimbam, ţinându-ne de mana. Îmi amintesc, când noaptea se lăsa încet, ca o mantie neagră, ce acoperă pământul, ,,obosit'’ de atâta gălăgie şi forfotă făcută de oameni, iar noi doi, ca doi îndrăgostiţi ce eram, priveam cele două stele, ce au apărut, ca două luminiţe, ce dau de veste, că speranţa, încă, există, iar noi doi vom fii împreună, pe viitor. Mi-e dor să te mai privesc şi să simt că, în sfârşit, am pe cineva, care mă iubeşte şi pe mine. 
           Unde sunt acele nopţi pierdute prin parc? Unde sunt acele seri, când plecam cu trenul, la plimbare, admirând cerul, în braţele tale? Vor mai veni asemenea clipe magice şi unice în viaţa mea? Eu îmi doresc...
           Sunt zile şi nopţi, că nu mai suport singurătatea. Mi-aş dori să vii la mine, în orice clipă, să mă iei în braţele tale şi să mă săruţi, până noaptea târziu. 
           Acum privesc spre apus. Soarele ,,anemic'’ se ,,stinge’’ încet, lăsând Luna plină, să răsară ca o regină, mândră şi ,,palidă’’... Iar stelele ca ostaşi ai reginei, apar una, câte una... 
           Un tren, se aude la mare îndepărtare. Mă gândesc la tine... Îmi închipui că tu, eşti în acel tren şi vii spre mine, cu mare patimă si dor. Un vânt  abia ,,şoptit” îmi ,,mângâie’’ uşor chipul brăzdat de lacrimi reci... Te văd peste tot. Te văd printre stele, te văd pe strada, te văd după colţ, te văd printre vise... dar nu te pot atinge. 
           Mă scutur puţin şi plec spre camera mea. Frigul mă ,,încolţise'’ în ,,ghearele’’ sale. M-am bagat sub plapumă. Sufletul meu bacovian, se tăvăleşte în dureri şi lacrimi, ce-l macină fără oprire. Cum de mai rezist, nu ştiu. Dar ştiu, că tu eşti tot, ce-mi doresc de la viaţă. 
           Încerc să adorm, dar nu pot. Iau telefonul şi privesc din nou poza ta. Zâmbetul tău, cald şi dulce, îmi alină inima de dor năpraznic. 
           Mintea mi-e tulburată. Mă ridic din pat şi mă îmbrac. Ies afară. Noaptea era deja ,,stăpână’’ peste noi. Stelele straluceau voioase, iar Luna palidă, stătea nemişcată şi mândră de lumina ei palidă şi rece, ca o singurătate stranie şi plină de mister. 
          Mă plimb, pe unde e mai pustiu. O pasăre de noapte, îşi face prezenţa, prin strigătul ei piţigăiat... După 5 minute tăcere, linişte ca de plumb... nicio pasăre nu mai scoate un sunet. Nimeni, nu trece prin locul, unde m-am dus eu. Stau pe o buturugă. Stau... Stau şi mă gândesc la tine, cu multă iubire în suflet. Amintirile cu noi, sunt cele mai frumoase din viaţa mea. Nimeni nu a reuşit vreodată, să mă facă fericit.
          Târziu în noapte, plictisit, mă întorc spre casă. O nouă zi va veni, o nouă luptă se va da în sufletul meu. Sper, ca noi doi, ne vom regăsi şi ne vom muta, definitiv, împreună. Te iubesc...