Singur...

 
           Stau si ma gandesc la tine. Ma simt singur si fara ajutor. Depresia, este ca un demon ce si-a deschis aripile, nu ca sa zboare, ci sa ma cuprinda pe mine in intregime, sa ma arunce in disperare si in iad. Nu ma mai pot lupta singur, ca alta data. Din moment ce tu nu mai esti langa mine, acest demon numit depresie, se lupta cu mine si mi-e frica ca nu cumva sa castige. 
          Pisica mea cea mai mica si prapadita este cam bolnavioara, suficient, cat sa-mi fie frica ca v-a muri. I-am dat medicamentele necesare. Acum, astept. Asteptarea si rabdarea sunt doua lucruri, ce m-au lovit din plin, in acest moment. Nu mai vreau sa ma simt singur, fara tine. Vreau sa fiu cu pisicile mele si sa apreciez fiecare clipa, petrecuta langa ele. Stiu... orice viitor se tranforma in prezent, ca mai apoi sa devine trecut... Vreau amintiri frumoase langa pisicile mele. Vreau ca fiecare clipa petrecuta impreuna, sa fie frumos asezate, ca un ,,buchet'' de amintiri, in glastra sufletului meu, ranit de tine. Da... sufletul meu se va vindeca, intr-o zi, dar vor ramane acele cicatrici, ce nu se vor trece niciodata. Te iubesc, dar cu durere si lacrimi.

Ma arde privirea ta

 
          Te stiam demult timp, dar nu am bagat de seama frumusetea si talentul tau de actor si cantaret pana acum, de curand. Te-am privit in poze. Ochii tai caprui mi-au strapuns inima si s-a nascut dorinta, sa fii iubitul meu. Mi-am ranit inima, deja, ranita de altcineva. Cat as fi vrut, ca tu sa ma cunosti si sa ma iubesti, asa cum sunt. Cat as fi vrut, sa-mi salvezi sufletul, cazut in adancul propriului ocean de lacrimi amare. Mi-ar fi placut sa-mi fi alaturi si sa trecem prin bune si rele impreuna, un singur destin, un singur pacat, impletit prin impreunarea trupurilor noastre arse de dorinta si iubire. 
           Ar fi fost frumos, sa te stiu langa sufletul meu, sa ma iei de mana si sa fugim in lumea mare, doar noi doi. Ar fi fost coplesitor, sa ma saruti si sa ma dezbraci din priviri cu soapte de iubire. Inima mea ar fi devenit vulcan, arzand, cand trupul tau de frumusete rara, s-ar fi atins de trupul meu plin de patima si foc. Ar fi fost minunat sa nu ma mai simt singur, stiindu-te pe tine, alaturi de mine. 
           Daca te-as fi avut pe tine, iubirea vietii mele, am fi avut buchet mare de amintiri frumoase, doar in doi. Dar, din pacate nimic din toate astea nu se vor intampla. Iar, daca te-as intalni, vreodata, in calea vietii mele, ai fi otrava sufletului meu, chinuindu-se sub povara iubirii neimpartasite si neintelese de tine. Stiu... nu-mi este dat sa te am iubitul meu. Voi trai singur, cu multe dorinte neimplinite. Cand iti ascult vocea prin intermediul melodiilor tale, sufletul meu, cade din inaltul cerului sau. Intr-un final, m-am trezit la realitate. Mi-am dat seama ca toate dorintele mele s-au stins, ca stelele, de pe cerul meu. Am ramas singur pe intuneric, dezamagit si trist. Am incerrcat sa-ti strig numele... Nu puteam... linistea deplina imi stingea vocea, invaluindu-ma cu mantia grea a singuratatii. 
           Tot ce mai pot face, este sa am o lumea a mea, imaginara, unde tu ma iubesti cu adevarat si suntem doi impotriva lumii. Atat... nimic mai mult...

O noua incercare

 
 
 
          Stau in camera mea. Totul este invalui de intuneric si tacere deplina. Amintirile, cu tine, se ruleaza ca un film in mintea. Inca am inima ranita. Lacrimile au inceput sa curga valuri. Tie nu-ti pasa ca eu stau singur in casa, fara tine. Nu-ti pasa, pentru ca tu esti plecat in Brazilia, la oameni mult mai importanti decat mine. Sau poate doar pentru o anumita persoana ai plecat de nebun, la asa o distanta mare. Am vrut sa te sun, dar conexiunea la internet era prea slaba sa putem comunica. Ciudat nu? Pentru ca, cu o zi inainte sa nu mai fii singur, am vorbit amandoi la telefon printr-o aplicatie. Totul a functionat bine. Acum nu mai face conexiunea la internet, telefonul tau de nicio culoare. Iar, daca iti las mesaje nu le verifici. Ce a mai fost ciudat, a fost faptul, ca tu ai facut un dus, cu o jumatate de ora, inainte de a veni persoana respectiva. Oricum vremea a trecut. S-a dus mult timp, care ar fi fost frumos, sa se transforme in amintiri de neuitat in doi... tu si eu. Stii doar sa ma faci sa sufar. Nici macar pe facebook nu ma lasi sa punem poze impreuna. Doar, alte persoane au voie sa te puna pe tine si ei, la profilul lor. Sa fie de vina uratenia mea? Sa fie de vina corpul meu, care nu e atat de frumos, ca al celor de la sala? Sau ca nu am o facultate? Sau... toate la un loc. 
         Sufletul meu e greu ca un plumb lasat sa cada, neincetat, spre intuneric si deznadejde. Ma lupt, sa zbor spre soare si speranta. In zadar... nu mai am puterea, fara tine. Acum ma pun la somn, asta daca pot sa dorm. Sper sa adorm, iar maine dimineata sa ma trezesc, mai usor si mai optimist.

Te-as fi vrut pe tine

 
           Ascult o melodie de-a ta. Ma las purtat de imaginatii, ,,imbracat'' de dor si iubire. Ma vad langa tine, imbracati asa cum imi doresc eu: ,, In geaca si blugi negri, asortati cu bluza de culoare rosie. Tu doar in negru din cap pana in picioare, cu un aer de barbat misterios, ascuns in noapte''. 
           Hmmm... Noi doi ne plimbam noaptea prin parc si vorbim despre orice. Ne asezam pe canapea. Aerul caldut, ne mangaie duios chipurile fericite. Tu ma saruti pe neanuntate, din 5 in 5 minute. Copacii stau linistiti, ,,inveliti'' cu ,,plapuma'' neagra a noptii, parca dormind obositi de lupta, cu vantul napraznic, de ieri.
           Dupa aproape o ora de stat in parc, ne facem poze, sa avem amintiri frumoase, nu doar in suflet, ci si in poze. Plecam... In miez de noapte sub felinarele si stelele aprinse, ne plibam fara o destinatie anume. Din cand in cand ne facem selfie unul langa celalalt. Radem, glumim si ne sarutam fara saturatie. Ajungem in gara. Un ultim tren isi face prezenta cu calatori obositi si grabiti. Trenul se opreste, parca gafaind, ca un batranel istovit de atata drum. Pasagerii cobor, repede si se indreapta spre destinatia mult dorita de fiecare in parte. In cateva minute gara e pustie. Doar noi doi  ne aflam singuri printre trrenuri. Tu curajos incerci usile vagoanelor, sa vezi daca se va deschide o usa. Spre surprinderea mea, o usa s-a deschis. Ai intrat in vagon, invitandu-ma sa intru dupa tine. Nu prea aveam curaj... imi er frica, sa nu ne prinda cineva. Atunci, m-ai luat de mana si m-ai tras dupa tine. Ne-am dus in al doilea vagon. Luminile erau stinse, bezna si tacere, in tot trenul. Ai inceput sa ma saruti. Incet si tandru, m-ai dezbracat de haine. Din reflex, am facut la fel, uitand, ca sunt in tren. Am facut dragoste profunda, lasandu-ne purtati de val si dorinta. Ardeam sub tine, cu ,,flacari'' ce ardeau inima in mine. Doar saruturile tale, ce veneau avalansa peste mine, imi stingeau, din cand in cand, trupul inflacarat. Oups! S-a auzit un zgomot. Luminile s-au aprins, iar trenul suiera de plecare. N-au trecut 5 secunde, ca trenul a si plecat cu noi doi. Ne-am imbracat repede si am vrut sa iesim. Nu puteam sa ajungem la usa... Controlorul de bilete era langa usi. Ne-am dus la toaleta si am asteptat, acolo razand pe infundate. Intr-un final, tu ai iesit precaut de la toaleta si ai tras repede alarma. Trenul s-a oprit. M-ai luat de mana si am fugit spre o usa gasita la intamplare si ai deschis-o. Am coborat, amandoi si am am fugit prin iarba, cat am putut de mult. Controlorul ne-a vazut de la spate, strigand dupa noi sa ne oprim. Noi, nu am dat ascultare, ci am fugit in noapte. Ne-am oprit, dupa, cam 40 minute, istoviti de alergat. Ne-am uitat in jur. Locul era pustiu undeva langa o padure. M-am speriat. De frica m-am dus langa un copac si am facut treaba mica. Erai si tu putin speriat, dar nu la fel de mult, ca mine.M-ai luat in bratele tale puternice si m-ai mangaiat. m-am linistit. Am pus gecile noastre jos si am adormit. Cand ne-am trezit soarele, era deja sus. M-am uitat la ceasul de la telefon. Era ora 12.00 PM. Ne-am ridicat somonorosi si am plecat incet spre linia de tren. De acolo am ajuns, cumva la gara. Am luat trenul si ne-am intors acasa, odihniti, dar morti de foame. De atunci nu ne-am mai dus la gara mult timp. 
           Asa ceva as vrea sa traiesc in realitate, alaturi de tine. Dar, stiu... nu ne vom intalni vreodata si nici nu ne vom iubi. Poate in alta viata?
            

Ma pierd cu gandul printre imaginatii

 
          Te-am cunoscut in anul 2017. Chiar, am preluat numele tau de familie pe un site de-al meu. Am crezut in mintea mea naiva, ca noi doi vom fii impreuna. Am crezut... In prezent sunt singur, ca de obicei... cu mintea mea zburata printre imaginatii si vise frumoase, ce se sterg cu trezirea mea la realitate. Te-as fi iubit cu toata fiinta mea, invaluindu-te cu mantia iubirii mele de foc. Te-as fi sarutat in miez de noapte si dimineata, cu mangaieri si soapte fierbinti. Te-as fi privit ca pe un diamant de o rara frumusete. Te-as fi ocrotit cu toata puterea mea umila de tot ce-i rau. Dar, tu ai ales sa ma amagesti cu scrieri frumoase si mai tarziu m-ai uitat in lumea intunecata a realitatii, unde nu mai vreau sa traiesc singur. 
          Privesc si acum la pozele tale. Ochii tai albastri si tacuti privesc, parca, spre mine cu o iubire amagitoare si cu dorinta de-a fi cu mine. Nu esti decat o capcana a inimii mele. Ai stiut, din prima incercare, sa-mi ranesti inima ce fusese deja distrusa de altcineva. Credeam ca tu esti acel om care ma va vindeca de durerea dragostei pierdute initial. Abia ma vindecam. Acum, ai omorat tot ce se mai putea salva din iubirea, speranta si pofta de viata, pe care tu mi-ai oferit-o. M-am amagit. 
           Imi imaginez, ca tu si eu ne-am intalnit, in sfarsit. Dupa aceea ne ducem prin parc, in Orlando, Florida. Acolo ne tinem de mana si ne plimbam sub cerul liber, ,,pictat'' cu stele si luna. Tu zambitor, te aproprii de mine si ma saruti cu patima si dor. Imi imaginez cum respiratia ta fierbinte, ma loveste usor peste fata facandu-ma sa innebunesc de fericire. Buzele tale s-au atins de buzele mele. Prin tot corpul meu se simt emotiile si dorintele arzatoare. 
           
           

Cu gandul la doi...

          E noapte asociata cu liniste deplina. Singur in camera mea, ma gandesc la tine, la noi doi. Imi amintesc ca am avut un vis ciudat, azi-dimineata. Se facea ca un baiat blond de facultate, ma saruta chiar in facultate. Ciudat nu? A fost frumos visul, dar totusi imi doream sa fi TU! Tu, la care ma gandesc acum. Stiu, ca habar nu ai de existenta mea. Si totusi... nu m-ai dori, chiar daca ai afla de mine. Stiu asta. N-am ce face. Sa revin la ce visez cu ochii deschisi. Sa revin in lumea mea, unde totul este posibil. 
          Ajungem sa ne cunoastem. Tu ma placi, eu te plac. Dar, am o oarecare ezitare in a progresa in relatie. Stiu ce-am avut in trecut... esecuri ce mi-au ranit sufletul sensibil si dornic de iubire. Incerci sa ma convingi prin tot felul de gesturi, ca nu esti la fel ca ex-ul meu. Intr-un final m-ai convins, ca ma iubesti cu adevarat. Nici nu ai nevoie de ,,harta'' ca sa ajungi in inima mea. 
           Intr-o seara de sambata, mi-ai soptit sa iesim afara, la o plimbare. Eu eram obosit. Dar, stiam, ca orice clipa in doi, este importanta pentru mine, iar timpul trece, facand prezentul, in trecut. Asa, ca am decis, ca timpul prezent sa-l fac intr-un trecut frumos, o amintire de neuitat... doar noi doi. Ne-am imbracat. Tu erai intr-o geaca neagra, asortata cu pantaloni negri. Eu am ales la fel. Ne-am pieptanat, ne-am imparfumat si ne-am incaltat. Eu nu-mi mai gaseam un adidas. Tu mai atent, l-ai gasit dupa un colt aruncat. Nu stiu cand, ma invat minte sa pun la locul lor, incaltamintea mea. In fine, m-am incaltat. M-ai sarutat si am iesit pe usa, afara, tinandu-ne de mana. Soarele apunea. Cu ultimele sale raze, ne mangaia chipurile noastre relaxate si fericite. Ne plimbam agale prin oras. In cateva minute, se facu noapte. Stelele, parca jucause, erau prezente pe cer. Luna se lasa asteptata. Am vrut sa plecam spre casa. Tu m-ai oprit si ai spus, sa astept putin aici pe strada asta aproape pustie, ca vei reveni imediat. Eu m-am conformat si te-am asteptat, fara sa pun intrebari, desi erau cateva in mintea mea. Dupa 20 minute ai revenit, nu singur, ci cu masina. Am urcat si eu in ea. Ne-am sarutat profund. Ai pornit masina si am pornit la o plimbare, fara o destinatie anume. Am ajuns undeva sus, de unde se poate vedea tot orasul. Nu mai era nimeni, in afara de noi doi. Am iesit, sa admiram privelistea noptii. Vantul adia usor, purtand pe ,,aripile'' sale racoarea noptii de vara. M-am lipit de tine. M-ai luat in brate si m-ai sarutat. Dupa 4 minute de saruturi, ne uitam sa vedem, daca chiar suntem singuri. Asa era... Singuri langa masina. Doar stelele si in sfarsit, Luna plina, erau martorele noastre. M-ai dezbracat incet. Privirea ta imi ardea trupul si-mi topea sufletul de dor si dorinta nebuna. Nici eu nu m-am lasat mai prejos, te-am dezbracat si eu. Amandoi dezbracati... Trupurile noastre s-au lipit, devenind un singur trup, un singur pacat (dulce de tot) si greu de iertat. Te priveam in ochi... Ochii tai, albastri, ma ardeau si ma copleseau sufleteste. Inima mea era intemnitata sub tine. Dupa ce am facut dragoste, ne-am imbracat si ne-am dus pe o bancuta. Pe acea bancuta am stat in bratele tale. Obosit, dar fericit dupa o dragoste furtunoasa. Oftam... Singuratatea era doar un cosmar uitat, sub panzele negre ale trecutului zbuciumat. 
          In miez de noapte am plecat spre casa. Bineinteles, cu masina cu tot, un chevrolet negru. 
          Ajunsi in casa, am aruncat hainele de pe noi, ne-am pus pijamalele, pe care, bineinteles, le-am tinut pe noi, 5 minute si am adormit imbratisati. 
           Cam asa as vrea sa traiesc eu, in realitate.
 

Linişte deplină, refugiat printre amintiri

 
           Stau pe patul meu, ascultând gălăgia de afară, cu gândul la tine. Îmi imaginez că te văd lângă mine, iar o stare de bine îmi „acoperă” sufletul trist, ca un zid protector.
În mintea mea, te văd cum mă priveşti duios, lăsându-mă uşor cu capul pe umărul tău. Ploaia de afară, în „cântecul” ei lin se coboară pe pământul însetat, potolind arşiţa greu de îndurat. 
           Un dor nebun m-a cuprins dintr-o dată... Mi-e dor să te strâng în brațe, mi-e dor să ne mai sărutăm, mi-e dor... mă iubeşti şi să-mi spui că mă doreşti în viața ta. Asemenea zile, senine, au fost cândva, le-am trăit... acum au devenit simple amintiri, de parcă au fost ieri. Ce trece timpul... Parcă ieri ne-am cunoscut, parcă ieri ne-am plimbat prin Braşov, Gent si Knokke, parcă ieri... ne-am iubit.
           E seară. Soarele se retrage spre „odihnă”, lăsând Luna şi stelele să „împodobească” cerul întunecat, făcându-l mai frumos şi mai îmbietor, pentru o plimbare romantică sau pentru a medita şi a cugeta la viața şi trăirile tale.
           Pe viitor oare ce va mai fi? Ce se va mai întâmpla cu mine, cu viaţa mea? Te voi mai reîntâlni? Iar dacă ne vom mai întâlni, ne vom îmbrăţişa cu aceleaşi sentimente? Asta nu ştiu! Viaţa, ea însăşi, este o surpriză. Până atunci, eu îmi văd de ale mele şi mă reîntorc în trecut, cu sufletul şi cu gândul, ori de câte ori mi-e dor de tine, de noi doi. Te iubesc, mult prea mult! Şi sper să te mai revăd şi să-ţi arăt cât de mult te doresc şi ce mult însemni tu pentru mine. Eşti singura fiinţă lângă care, eu, m-am simţit împlinit, dorit, iubit, ocrotit şi... fără stres.
           Pentru prima dată, m-am simţit relaxat, pentru prima dată nu m-am simţit ca pe vremuri. Tu ai fost vinovat, că mai făcut fericit. O vină, care merită s-o mai ai incă o dată.
           După ce ne-am despărţit, pentru mine, totul s-a prăbuşit. Lumea mea dispăruse... Un întuneric şi o înstrăinare îmi cuprinsese tot trupul şi tot sufletul meu. M-ai lăsat singur să îmbrăţişez, doar lacrimile şi amintirile cu noi doi. Doar atât, nimic mai mult. Ai plecat pe alt drum, iar eu am rămas pe loc neştiind pe ce drum să apuc. În planurile tale, eu nu fac parte, nu am loc, ci doar alţi băieţi pe care, tu îi iubeşti. Nu mi-ai zis, dar nici nu vrei să recunoşti. Vei pleca în altă ţară. Acolo te vei întâlni cu acele persoane, pe care tu le vei accepta în viaţa şi inima ta. Eu am fost dat la o parte. Dar, sper că în viitor, tu să-ţi dai seama, cât de mult, eu, te iubesc şi cât de important ai fost, tu pentru inima mea. Mai sper, să vezi şi să simţi cât de mult ai pierdut şi cine te apreciază şi-ţi vrea binele mai mult... eu sau ei? Asta vei vedea, dar nu acum. Nu-ţi vei da seama cât de mult m-ai ranit, decat atunci, când vei trece şi tu prin clipele pe care eu le-am trăit şi încă le trăiesc. Te iubesc omul sufletului meu! Eşti tot ce mi-am dorit de viaţă!
Cu respect al tău băiat Costin. 
 

Gânduri negative

 
 
           Vreau să adorm şi să visez. Dar tu eşti departe de mine, unde nu ştiu. Ce faci la ora asta, cu cine eşti şi ce faci? De ce gânduri negre îmi dau târcoale? Te voi avea în viaţa mea sau mă voi amăgi, ca o floare în deşert, care vede nori cu ploaie, la mare îndepartare, dar niciodată nu ajung la ea, să-i picure ,,viaţă'’ şi să-i potolească setea?
           De ce nu te pot avea numai al meu şi să fim aşa cum îmi doresc?
           Aş vrea să adulmec mirosul florilor de primăvară şi să simt că trăiesc fericirea, alături de tine. Dar nu simt nimic... decât povara gândurilor triste şi amăgirea ce doare. 
           Cum să fac, să am ceea ce-mi doresc? Mi-e dor să te privesc, aşa cum te priveam cândva. Mi-e dor să mă priveşti, aşa cum numai tu ştii cum... mi-e dor să ne privim cu drag, unul la celălalt şi să ne dorim reciproc...
           Viaţa este un vis pe care-l simt şi cu trupul, nu doar cu sufletul. Un vis amar...

Amintiri... prin mintea mea

 
 
           Îmi aduc aminte, când, tu ai venit la mine. Îmi amintesc, clipele, când noi doi, ne-am cunoscut pentru prima dată. Aveam emoţii... A doua zi, ne-am întâlnit din nou. Am vorbit, ne-am plimbat şi am fost fericit, că în sfârşit ma plimb şi eu cu cineva. Am dormit în braţele tale, m-am trezit, în aceleaşi braţe, în timp ce mă sărutai. 
           Timpul a trecut. Acum tu eşti în ţara ta, departe de mine, iar sufletul meu tânjeşte după sărutări de noapte bună... Mi-e dor să nu mă mai simt singur... Mi-e dor să te am aproape de sufletul şi inima mea. 
           Aşa este viaţa noastră a tuturor. Te bucuri de clipele frumoase, care din păcate, trec prea repede. 
           Dacă aş putea, m-aş muta definitiv în ,,lumea mea’’ , unde am parte de tot ceea ce-mi doresc: De TINE! Dar nu pot...
           De dorul tău am ieşit câteva ore afară. M-am dus în pădure, unde liniştea şi ciripitul păsărelelor, îmi calma sufletul, ce se lupta cu gânduri negre. Amintirile veneau, tainic, prin faţa ochilor mei, ca un film de cinema. 
           Chipul tău dulce şi vesel, îmi dădea noi puteri să visez şi să merg mai departe. Sufletul meu se simţea mai bine după atâta luptă cu gânduri ce mă tulbura fără oprire. Eram obosit. 
           Am plecat. Paşii mei, deşi duceau spre casă, vroiam, ca paşii mei, sa ducă spre tine.
           Am ajuns să am depresii. Dorul de tine, mă înnebuneşte! Mă lupt cu depresiile şi cu tot ce vrea să-mi facă rău. Da, am găsit câteva modalităţi, de a lupta cu depresia... 
           1.Te înarmezi cu răbdare şi lupţi până la capăt, pentru viaţa ta.
           2. Dacă ai amici, e bine să te întâlneşti cu ei şi să discutaţi despre problema ta, cu ei. 
           3. Nu ai amici, nu ai cu cine vorbi? Atunci un apel la 0800801200, te poate scăpa de criza depresiei. Eu am apelat, la acest număr, unde am vorbit cu persoana respectivă, despre problema ce mă frământa. Am vorbit o oră şi ceva. Este foarte important să vorbeşti cu cineva.
           4. Un psiholog sau psihiatru este foarte bun, în cazuri de nelinişte sufletească.
           5. În cazul meu, dacă aş fii cu persoana iubită, la bine şi la greu, sincer nu ştiu ce depresii aş mai avea. Mai ales să mă iubească cu adevărat.
           6. Vino tu, cu idea ta. Ce altcineva mai poti face, când eşti în depresii?
           Boala aceasta este foarte grea. Ca şi singurătatea şi aşteptarea. Aceste două ,,boli’’ ca să zic aşa, sunt ,,cancerul’’ sufletului. Două ,,boli’’ ce macina sufletul, pe dinăuntrul. 
           Când eşti într-o depresie puternică, nu căuta alinarea, prin comentariile de pe reţelele de socializare. Nu te pot ajuta în lupta cu gândurile care mai negre, care mai îndrăzneţe. Trebuie să cauţi ajutor. Ajutorul există. Trebuie doar să-l cerem. 
           Nu ştiu eu cât mai pot să lupt. Eu, personal, mă simt slăbit sufleteşte.
           Dar totuşi sper, să trec peste tot şi să trăiesc până la capăt.
           Aştept comentariile tale, bune sau rele...

Lacrimi şi dor

 

           O lacrimă ce doare, se lasă pe obraz, făcându-mi inima grea şi obosită de atâta dor. Mă refugiez în imaginaţii şi te văd pe tine, cum mă priveşti cu atâta drag... Îmi doresc şi în realitate să se întâmple la fel. Dar din păcate, tu eşti atât de departe, încât sufletul meu, se răneşte cu fiecare secundă şi fiecare ora şi zi, ce trece în defavoarea mea. Clipele în singurătate sunt grele ca un plumb ce se apasă pe viaţa mea firavă şi tristă. 
           Mi-e dor de privirea şi mângâierea ta. Nu am unde să mă duc, să te caut. Dar, mă plimb pe acele drumuri, unde noi doi ne-am plimbat, cândva, împreună. Atunci arde sufletul meu cel mai intens... de dorul tău.

Lacrimi şi amintiri

 
           Amintirile rămân în sufletul meu. Tot ce-am trăit, devine un vis, la care m-aş întoarce, pentru totdeauna... să resimt, să retrăiesc tot ce-am trăit cândva, alături de tine. Aş şterge clipele triste, lăsând ,,curate'' clipele frumoase, unde noi doi am petrecut împreună. Neîncetat te-aş săruta şi aş privi în ochii tăi frumoşi, care mi-au schimbat viaţa şi gândirea. 
           Fără tine, clipele nu sunt frumoase. Nu pot să simt primăvara, nu mă pot bucura de ciripitul păsărelelor şi nici de iarba şi florile, care răsar şi vestesc VIAŢA şi frumusetea NATURII. 
          Dacă tu ai fi fost lângă mine mereu, cum ar fi fost viaţa mea? De ce nu avem parte de ceea ce ne dorim? De ce nu trăim acele clipe minunate după care tânjim şi oftăm? De ce unele dorinţe rămân la stadiu de vis şi niciodată nu se transformă în realitate?
          Nu e de ajuns că sufăr din iubire. Mai am parte şi de discriminare. Sunt de multe ori, dat la o parte, de tinerii din generaţia mea. Nu am cu cine să mă plimb, nu am cu cine să discut faţă în faţă. În oraşul unde locuiesc, nimeni nu vrea să discute cu mine. Dar nici eu nu insist. De multe ori, mă plimb singur, cu mp3 player şi căşti, ca să ascult muzica şi să mă refugiez în lumea mea de vis, unde am parte de ceea ce-mi doresc. 
           Noapte bună oameni. Noapte bună iubire scumpă şi departe de mine. Mă gândesc la tine foarte mult.

Departe de tine

 
           Mi-e dor să te revăd lângă mine. Simt că sufletul meu se topeşte de al tău dor. Gânduri negre mă învăluie sub acoperământul lor, insuportabil... De ce simt că nu sunt atât de important pentru tine? Ce să fac, ca tu să mă poţi iubi? Tot ce-am trăit cu tine, am trait intens şi mi-a plăcut să mă simt bine alături de tine. Nimic altceva nu mai conta pentru sufletul meu. Tu erai un întreg, un univers, de unde nu-mi lipseşte nimic... şi nici nu mai doresc altceva, de la viaţă.
 

Depedent de tine

 
           Mă gândesc tot timpul la tine. Mi-e dor să te simt aproape de mine sufleteşte şi trupeşte. De ce nu pot să fiu aproape de tine, mai ales când am nevoie de o îmbrăţişare şi un sărut? Unde este vina mea, de nu putem fii împreună? Chiar dacă, noi doi, nu vom fii împreună, eu tot pe tine te voi iubi. De ce ne rănim unii pe alţii, când de fapt vrem cu toţii iubire? Îmi pun întrebări la care nu răspunde nimeni. De fapt, nu poate să răspundă nimeni. 
           Ascult o melodie şi mă gândesc la viitor. Parcă stă timpul în loc. Nu ştiu ce va mai fii cu viaţa mea. Cât voi trăi şi dacă voi fi alături de tine. Dar îmi doresc să fac ceva bun, cu viaţa mea. O să-ţi demontrez, iubirea mea, că pot să fiu şi eu cineva. O să ajung cineva la acelaşi nivel cu tine. Voi călători în lumea întreagă. Paşii mei vor duce şi spre oraşul şi ţara ta. De ce nu, voi face un documentar, de amator, cu tot ceea ce trăiesc şi pe unde voi călătorii. 
          Vreau linişte în sufletul meu. Dar te doresc şi pe tine în viaţa mea. Depinde de tine, cât de mult poţi să dăruieşti iubire.

Mă gândesc la tine...

 
           Astăzi, am vorbit cu tine, la telefon. Mi-ai spun câteva cuvinte, care m-au durut. Şi încă mă dor... Acum, nu ştiu unde eşti. Oare, te mai gândeşti la mine? Oare, ne vom reîntâlni vreodată? Mi-e dor de tine... Simt că nu mai rezist în singurătate. Aşteptarea şi singurătatea sunt ,,cancerul’’ sufletului. Îl macina pe dinăuntrul şi-i provoacă dureri de nesuportat. 
           Ai spus, că, tot ce mi-ai zis, a fost doar o glumă. Nu ştiu ce să mai cred. 
           Mă simt neimportant şi neiubit. Nu vreau pe nimeni altcineva, în viaţa mea, decât pe tine.
           Acum ascult o melodie tristă, aşa cum este şi inima mea. Îmi imaginez, că sunt cu tine. Mă văd, alături de braţul tău, plimbându-ne în miez de noapte, furându-mi câte un sărut, din când în când. Nu mai am speranţe. Sufletul meu e prăbuşit sub negura nopţii, iar gândurile mele sunt purtate, până dincolo, de graniţa realităţii, unde e, de fapt, lumea mea imaginară. Numai aşa, mă mai pot vedea cu tine. Deşi nu te simt lângă mine, aşa cum îmi doresc. 
           Mă voi pune în pat. Dar mai întâi, voi stinge lumina. Se va face întuneric în camera mea, aşa cum este şi-n mintea mea. Pe întuneric, vor apărea toate clipele trăite împreună, iar sufletul meu, va plânge sub povara grea a singurătăţii... 

Dorul de tine...

 
           Au trecut câteva săptămâni bune, de când tu ai plecat, în ţara ta. Sufletul meu trist, este ,,îngenuncheat’’ , de povara lacrimilor şi chinuit de amintiri, ce nu le mai pot savura în realitate. Inima mea se macină şi arde de dorul tău. Simt că înnebunesc!!! Te am în suflet şi nu pot uita, mângâierile tale, ce ma linişteau şi-mi dădeau speranţe, că noi doi, vom fii împreuna până la capăt.
           Când stau în camera, lipsită de gălăgie, ca să zic aşa, mă cuprinde un dor nebun de săruturile tale şi de privirea ta, încât, ies afară să mă plimb, că altfel simt că explodez de durere.
           Nopţile sunt cele mai grele din viaţa mea, de când tu ai plecat de lângă mine. Adorm... iar după câteva ore de somn, brusc mă trezesc... Nu mai rezist fără tine.
           Cât de mult îmi doresc, sa fim iar împreună, dar pentru totdeauna...
           Mi-e dor să refac, acele drumuri, pe unde paşii noştri au călcat cândva... Mi-e dor de plimbările în doi... Mi-e dor de tine... Am obosit... Vino înapoi, dacă mă iubeşti cu adevărat! Nu pot trăi fără tine!

Gânduri şi amintiri

 
           Îmi aduc aminte, când noi doi ne plimbam, ţinându-ne de mana. Îmi amintesc, când noaptea se lăsa încet, ca o mantie neagră, ce acoperă pământul, ,,obosit'’ de atâta gălăgie şi forfotă făcută de oameni, iar noi doi, ca doi îndrăgostiţi ce eram, priveam cele două stele, ce au apărut, ca două luminiţe, ce dau de veste, că speranţa, încă, există, iar noi doi vom fii împreună, pe viitor. Mi-e dor să te mai privesc şi să simt că, în sfârşit, am pe cineva, care mă iubeşte şi pe mine. 
           Unde sunt acele nopţi pierdute prin parc? Unde sunt acele seri, când plecam cu trenul, la plimbare, admirând cerul, în braţele tale? Vor mai veni asemenea clipe magice şi unice în viaţa mea? Eu îmi doresc...
           Sunt zile şi nopţi, că nu mai suport singurătatea. Mi-aş dori să vii la mine, în orice clipă, să mă iei în braţele tale şi să mă săruţi, până noaptea târziu. 
           Acum privesc spre apus. Soarele ,,anemic'’ se ,,stinge’’ încet, lăsând Luna plină, să răsară ca o regină, mândră şi ,,palidă’’... Iar stelele ca ostaşi ai reginei, apar una, câte una... 
           Un tren, se aude la mare îndepărtare. Mă gândesc la tine... Îmi închipui că tu, eşti în acel tren şi vii spre mine, cu mare patimă si dor. Un vânt  abia ,,şoptit” îmi ,,mângâie’’ uşor chipul brăzdat de lacrimi reci... Te văd peste tot. Te văd printre stele, te văd pe strada, te văd după colţ, te văd printre vise... dar nu te pot atinge. 
           Mă scutur puţin şi plec spre camera mea. Frigul mă ,,încolţise'’ în ,,ghearele’’ sale. M-am bagat sub plapumă. Sufletul meu bacovian, se tăvăleşte în dureri şi lacrimi, ce-l macină fără oprire. Cum de mai rezist, nu ştiu. Dar ştiu, că tu eşti tot, ce-mi doresc de la viaţă. 
           Încerc să adorm, dar nu pot. Iau telefonul şi privesc din nou poza ta. Zâmbetul tău, cald şi dulce, îmi alină inima de dor năpraznic. 
           Mintea mi-e tulburată. Mă ridic din pat şi mă îmbrac. Ies afară. Noaptea era deja ,,stăpână’’ peste noi. Stelele straluceau voioase, iar Luna palidă, stătea nemişcată şi mândră de lumina ei palidă şi rece, ca o singurătate stranie şi plină de mister. 
          Mă plimb, pe unde e mai pustiu. O pasăre de noapte, îşi face prezenţa, prin strigătul ei piţigăiat... După 5 minute tăcere, linişte ca de plumb... nicio pasăre nu mai scoate un sunet. Nimeni, nu trece prin locul, unde m-am dus eu. Stau pe o buturugă. Stau... Stau şi mă gândesc la tine, cu multă iubire în suflet. Amintirile cu noi, sunt cele mai frumoase din viaţa mea. Nimeni nu a reuşit vreodată, să mă facă fericit.
          Târziu în noapte, plictisit, mă întorc spre casă. O nouă zi va veni, o nouă luptă se va da în sufletul meu. Sper, ca noi doi, ne vom regăsi şi ne vom muta, definitiv, împreună. Te iubesc...