Despre mine

 
           M-am născut pe data de 30.04.1988, în oraşul Nehoiu judeţul Buzău. După câteva zile, părinţii m-au adus în oraşul Întorsura Buzăului judeţul Covasna. Creşteam... La vârsta de 4 sau de 5 ani, eram plimbat pe drumuri... Părinţii mei, aveau servici amândoi, la aceeaşi companie de prelucrare a lemnului. Nu aveau cu cine să mă lase. Aşa că, mergeam şi eu, cu ei, la servici. Copil fiind, era un chin pe mine, să mă trezesc din somn, prea de dimineaţă. Acest obicei s-a repetat de... nu mai ţin minte exact. Mai târziu, o vecină bunăvoitoare, s-a oferit să aibă grijă de mine, acele câteva ore, cât timp, tata şi mama, erau la muncă. Dar, din păcate, vecina noastră mai pleca de acasă, lăsându-mă în grija fiului ei cel mare, din cei trei... Acest băiat, pe acea vreme, a încercat oarecum să abuzeze de mine. Se punea peste mine, imitând relaţii intime cu mine. Nu ştiam ce face. Eram copil... Mai târziu, am realizat ce face. Dar, nu aveam curaj, să spun mamei mele ceva. Mă simţeam şi eu vinovat. Aşa am gandit, în acel ceas. N-am spus nimic, nimănui. Mai târziu, a început să-mi placă, bărbaţii. După acele incidente cu acel băiat, în sfârşit m-am dus şi eu la grădiniţă. la început toate bune şi frumoase. După un timp, am început să am probleme cu integrarea în societate. Nu puteau sau nu vroiau, cei din jurul meu, să mă accepte în colectivul lor. Eram respins. Nu ştiu, nici în ziua de azi, care a fost greşeala mea. Unde am greşit, încât să fiu chiar şi bătut, de alţi copii. După un timp, am schimbat gradiniţa, cu un cămin, unde stăteam cu program prelungit. Acolo câtuşi de cât, a fost ok. Dar a fost foarte greu să mă scol, dis-de-diminieata, ca să mă ducă mama lângă uşa căminului şi să mă lase acolo, până veneau, doamnele educatoare. Nu a fost uşor pentru părinţi să mă crească. Am fost şi foarte bolnav. Probleme cu gâtul, aproape lună de lună... Mai târziu, am început şcoala. Înainte să scriu mai departe despre şcoală, vreau să fac o paranteză... Mama mea, nu mă lăsa de mic şi nici acum, să mă plimb seara pe stradă. M-a ţinut din scurt şi mă ţine încă... Să revenim pe drumul vieţii mele, ca să zic aşa. 
           Cum am scris... am început şcoala. Clasa I. Îmi aduc aminte, cu nostalgie, când domnişoara învăţătoare m-a luat de mână şi ne-am dus, cu toţii în noua noastră clasă. Aici la fel, prima dată toate bune şi frumoase. Mai târziu... şi aici, iar probleme de integrare în colectiv. Dat la o parte, batjocorit şi... trist cu lacrimi şi zbucium. 
           Timpul a trecut... Am ajuns şi-n clasa a 5-a. La fel, aceaşi procedură. Numai că aici, a început un adevărat calvar... Au început ,,ploi’’ de batjocuri şi râsete la adresa mea. Îmi aduc aminte, că stăteam în banca mea şi mă trezeam cu câţiva colegi lângă mine, să-mi zică vreo câteva cuvinte, care să-mi distrugă sufletul şi să-mi pună la încercare nervii. În alte zile eram bătut, de proprii mei colegi.  Nu pot să spun, că sunt un nevinovat. Şi eu am făcut greşeli în viaţă. Dar am fost prea dat la o parte şi neacceptat de nimeni. Termina-i clasa a 8-a. În clasa a 9-a am ajuns la limită. N-am ştiut să mă feresc şi să-mi ascund orientarea mea sexuală. Aproape toţi colegii de şcoală, nu puteau să nu tacă o zi, până nu ma jigneau cu ceva. Plângeam... şi speram, că poate într-o zi, voi găsi pe cineva, care să mă înţeleagă şi să mă accepte aşa cum sunt. Fără să-mi dau seama, depresia mă ,,posedase’’ cu totul. M-am închis în mine, visând la o relaţie în doi cu un bărbat, care să-mi fie alături la bine şi la greu. Vroiam să mă împrietenesc cu băieţi şi fete din generaţia mea. Dar nu aveam cu cine. 
           Am fost la şcoală până in clasa a 10-a. După care am întrerupt totul... Timp de un an de zile, eu m-am închis în camera mea, să am liniştea de care aveam nevoie. Şcoala a fost un stres, pentru mine, nu un loc unde să înveţi. După acel an de repaus, am reînceput şcoala. Din clasa a 11-a până in clasa a 13-a. Nici în aceşti 3 ani, nu a fost roz. Ba chiar negru. Timpul, însă a trecut. Am terminat profesionala şi liceul. M-am cuplat cu cineva căsătorit din alt oraş. Nu ştiam ce fac şi ce consecinţe poate avea, o astfel de relaţie. L-am iubit enorm de mult pe el. Plângeam de dorul lui, îl vroiam numai pentru mine. Nu-mi puteam imagina viaţa fără el. M-am şi mutat în oraşul lui. Am lucrat 1 an şi 4 luni, după care m-am despărţit de el, cu greu. Eu am făcut acest pas. Nu mai rezistam, să mă ştiu pe locul 2 sau... poate pe niciun loc, în inima lui. Am plecat acasă. A fost şi vina mea, faptul că-i făceam scene de gelozie. Îl doream numai pentru mine. Acum e la timpul trecut. Pe soţia lui, acum o apreciez şi o stimez, pentru faptul, că nu mi-a făcut niciun rău, deşi îl meritam din plin. Intrasem peste familia ei. Încetul cu încetul, l-am uitat. Mă îndrăgostisem de altcineva, din alt oraş. Nici cu el n-am avut parte de iubirea pe care mi-o doream. 
           În decembrie anul trecut 2015, pe o reţea de socializare, mi-a cerut prietenia, virtuală, un bărbat din altă ţară. Până aici nimic anormal. Am făcut schimb de numere de telefon. Am vorbit cu el, în limba engleză. Deşi nu prea ştiu eu limba... Dar câtuşi de cât m-am descurcat. Dar, înainte de el, am cunoscut alt barbat. Şi după el eram topit, până am realizat, că de fapt, nu e pentru mine. Acest bărbat din ţara străină, a făcut un gest frumos. A plecat din ţara lui şi a venit la mine. Aveam emoţii, la început. Dar a doua zi, totul a descurs normal. A fost frumos, tot ceea ce-am trăit cu el, în cele 10 zile, petrecute împreună. Îmi aduc aminte, că îmi mângâia faţa şi mi-a zis că am ochii trişti. Da, am ochii trişti şi acum, că nu este alături de mine. A plecat şi m-a lăsat singur. Eu credeam, că va fi cu mine şi că va dori să aibă o relaţie frumoasă de iubire cu mine. I-am tot scris pe reţeaua de socializare, că-l iubesc şi că vreau să fiu cu el. Dar simt că el nu prea îşi doreşte acest lucru, cu mine.
           Am observat, de exemplu, că pe internet, a pus o poză cu el şi alt bărbat împreună. Dar cu mine, nu a pus. Nu a vrut. Deşi are poze cu mine şi el, cu noi doi... Mi-a mai spus, că am un caracter slab şi gesturi feminine, pe care nu le poate suporta. Doar astea să fie motiv, de retragere şi să nu-şi dorească o relaţie cu mine? Nu cred! Eu cred, că atunci când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai pasă de defecte. Iubeşti persoana respectivă, aşa cum e ea, cu bune şi rele. 
           Dar eu nu sunt iubit de el şi mă doare. Mai degrabă s-a jucat, cu sentimentele mele. 
           De ce îi este ruşine cu mine? De ce sunt dat la o parte? Nici rudele mele, nu mă acceptă aşa cum sunt: verii, verişoarele, matuşile, unchii şi alte grade de rudenii, de care m-am plictisit...
          Chiar şi tatălui meu îi este ruşine cu mine. Doar mama, mă înţelege. Dar eu, in ultima vreme, am devenit nervos, vorbesc urât cu mama mea şi nu este bine. 
          Mă simt părăsit de bărbatul cel iubesc. Singurătatea şi aşteptarea sunt ,,cancerul ’’ sufletului meu. Mă topeşte încet şi doare. Am ajuns să am şi gânduri de sinucidere. De multe ori stau cu ochii spre stele şi mă întreb... pentru ce mai trăiesc? De ce nu am parte de ceea ce-mi doresc? Dacă l-aş fi avut pe X din cealaltă ţară şi m-ar fi iubit cu adevărat, eu nu aş mai fi fost în depresii şi tristeţe. N-am să uit niciodată plimbările cu el. N-am să uit, când am fost cu el la muzee. N-am să uit vreodată privirea lui ce mi-a tulburat sufletul, dornic de iubire şi mângâieri. 
          Iar îmi pun întrebări: ,, De ce nu sunt şi eu un om normal, frumos, deştept şi plin de optimism, încât să-l fac să mă dorească numai pe mine’’? De ce sunt exclus din cercul, oamenilor şi nedorit? Să fie vreun blestem? Nu voi găsi răspuns vreodată. Am început să cred că şi Dumnezeu mă urăşte. Simt că înnebunesc. Simt că am ajuns la limită.
          Voi avea 28 de ani, pe 30 aprilie, dar niciodată nu mi-am serbat ziua de naştere. Nu ştiu cum e. Am petrecut ziua mea de naştere, ca orice zi obişnuită.
           Cam atât e de scris despre viaţa mea. Deşi nu este bine, că mi-am expus viaţa public. Am fost prea sincer şi mi-a plăcut să spun adevărul. Dar, de multe ori adevărul, nu-ţi aduce cinste, ci mai degrabă te bagă la groapă. 
          Ce dor îmi este de X, iar lui nu-i pasă. Vreau să iubit şi dorit. Cer prea mult?
          Dragă X, dacă într-o noapte, vei vedea pe cer, o stea care te va urmări, sa nu te miri! Voi fi eu, din altă lume, de unde eu te urmăresc şi te veghez. Noapte bună iubire, noapte bună lume ce nu m-ai acceptat, aşa cum sunt... Noapte bună...